Relatiile dintre prieteni

Este vorba despre prieteni…fiecare dintre noi are macar un prieten sau o prietena buna. Si cu totii avem nevoie de ei. Dar cum reusim sa ne facem prieteni si mai ales cum facem sa-i pastram?

Ai vreun prieten bun pe care il poti suna la nevoie? Exista cineva printre cunoscutii tai care ar veni in fuga sa te ajute imediat? Sau cu care sa iesi la un shopping si la o plimbare? Dar ai si vreun prieten cu care sa te poti certa, dupa care sa va intalniti a doua zi de parca nimic nu s-ar fi intamplat? Daca raspunsul este nu, atunci ai nevoie sa socializezi mai des cu cei din jurul tau.

Adolescenta cat si perioada de tinerete este o perioada destul de dificila si din punct de vedere al prietenilor. Numai unii dintre adolescenti si tineri par sa posede abilitatea de a solicita foarte usor, de a intra in vorba cu oricine, oricand. Altii, in schimb, se retrag intr-o ”carapace”, uneori incapabil de a stabili contacte cu ceilalti. Motivele sunt multe: nesiguranta, imaturitatea emotionala, lipsa increderii de sine… insa de prieteni avem nevoie cu toti, indiferent ca suntem persoane deschise sau inchise.

A stabili contacte cu potentiali prieteni nu este, de fapt, un lucru prea greu. Tot ce trebuie sa faci este sa dai dovada de o atitudine deschisa si prietenoasa. Pentru ca ocazii de a intalni oameni noi se ivesc mereu: la scoala, in activitati extrascolare, la job sau prin prieteni. Important este sa fii dispus si sa arati ca esti dispus sa legi prietenii, sa nu ai idei preconcepute sau sa categorisesti oamenii inainte de a-i cunoaste. Daca vrei sa ai mai multi prieteni, trebuie sa respecti oamenii si sa-i tratezi asa cum ti-ai trata tu un prieten bun. Respecta-i pentru ceea ce sunt in loc sa incerci sa-i schimbi, sa-i vorbesti de rau sau chiar sa faci misto de ei. Fiecare individ e unic in felul sau si cu cat acceptam mai repede acest lucru cu atat mai bine pentru noi. Nu profita de cei slabi, ci fii dragut/a cu toti. Ba poate chiar daca cineva e nepoliticos cu tine, tu nu-i plati cu aceeasi moneda. Fii tolerant/a. Nu privi cu superioritate nefondata si iti vei face prieteni usor.

Insa adevarata problema vine abia acum: cum faci sa si pastrezi prieteniile? Pentru ca este o varsta la care relatiile si prieteniile se fac si se desfac usor, iar noi trebuie sa fim atenti cu cine ne imprietenim. Pentru ca a-ti face prieteni nu e tot, adevarata ”arta” consta in a-i pastra si pentru asta ar trebuii sa fim atenti cu cei din jurul nostru.

Daca o prietena sau un prieten are probleme si trece printr-o perioada mai grea nu ezita sa-i spui ca ii esti alaturi daca are nevoie de ceva. Poate chiar are nevoie de ajutor dar nu indrazneste sa spuna. Insa stiind ca ii esti alaturi va apela la tine cu incredere. Daca ai unul sau mai multi prieteni la care tii in mod deosebit arata-le ca sunt ceva special pentru tine. Nu-i trata ca pe oricine alti amici ci cu mai multa atentie.

Tuturor ne place sa ni se arate ca ocupam un loc special in inima cuiva. Fii si un bun ascultator. Uneori iti face bine doar sa povestesti cuiva ce ai pe suflet mai ales cand acea persoana te asculta cu atentie fara sa te intrerupa. Incearca sa-ti asculti prietenii cu atentie pana la capat cand are ceva de spus si abia apoi spune-ti parerea sau punctul de vedere.

Invidia si gelozia strica relatiile. Ce daca ea/el a obtinut o nota mai buna la examen? Probabil ca a si stat mai mult cu burta pe carte decat tine mai bine bucura-te pentru el/ea decat s-o invidiezi sau sa fii gelos/a aiurea. Nu-ti vorbi prieteni de rau oricat de tare te-ai certa cu vreunul dintre prieteni tai nu te razbuna facandu-i mizerii sau vorbindu-i de rau la altii. In aceeasi categorie intra si a vorbi de rau persoanele apropiate ei sau a-i asmuti pe ceilalti impotriva lor. Pur si simplu nu face nimic din ce stii ca nu i-ar placea. Mergi pe sinceritate.

Daca un prieten iti cere parerea intr-o anumita chestiune, spune-i sincer ce crezi tu ca ar fi cel mai bun lucru de facut. S-ar putea sa nu fie de acord. Dar pana la urma e posibil sa ajunga la vorba Ta. Sinceritatea e cel mai important lucru intr-o prietenie iar atunci cand vezi ca un prieten face o greseala atrage-i atentia cu blandete daca este spre binele sau. Invata sa spui iarta-ma. Daca ti s-a intamplat sa-ti ranesti un prieten cu vorbe grele atunci cere-ti scuze din suflet. Neaparat! Incurajeaza-i la nevoie. Poate ca nu are nevoie decat de un pic de incurajare pentru a indrazni sa faca ceea ce si-a propus sa sa-si urmeze un vis. Fii alaturi de prieteni cu incurajari si sunstine-i in tot ce isi propune. Increderea sta la baza tuturor relatiilor adevarate si aici se va face diferenta intre prieteniile adevarate si cele nu. Nu-ti trata prieteni si nu-i spune secretele mai departe.

A te bucura de viata sau a te distra face parte din lucrurile care consolideaza o prietenie. Nu sta toata ziua la calculator, ci faceti lucruri impreuna: mergeti la film la shopping, prin parc sau pur si simplu stati de vorba si povestiti cate in luna si in stele. Sigur ca exista si exceptii insa s-a dovedit ca cei mai de succes oameni atat in chestiuni sentimentale cat si in cele de cariera mai tarziu sunt persoanele care au prieteni adevarati care stiu cum sa managerieze situatiile de criza ce intervin intr-o relatie si cum sa
pastreze prieteniile pe termen lung.

Exerseaza-ti deci abilitatile sociale din timp facandu-ti prieteni si vei avea mai multe sanse sa ai si o relatie de iubire ok si sa te intelegi bine cu colegii de job mai tarziu.

About Aly