Cum este privita toleranta in societate

“Toleranta” si “a fi tolerant” sunt cuvintele cheie intr-o societate civilizata, care reuseste sa-si depaseasca prejudecatile, teama de tot ce e diferit, altfel, tot ce nu corespunde normei. Tu cum te raportezi la diversitate?

Toleranta ar trebui sa fie doar o atitudine temporala. Ea trebuie sa mearga mai departe si sa duca la recunoastere, la respect. Nu trebuie sa tolerezi/suporti oameni diferiti ci sa accepti diferenta ca pe ceva natural, ca facand parte din diversitatea acestei lumi, trebuie sa inveti sa respecti ca fiind egalii tai. Pentru ca sunt, pentru ca este aberant, arogant si inuman sa-ti imaginezi ca esti mai bun, mai valoros doar pentru ca, de exemplu,te-ai nascut intr-un colt de lume si nu in altul. Ca esti superior unui om de culoare, doar fiindca esti alb. Care ar fi meritul tau in toata ecuatia asta? Dimpotiva, inseamna ca, uman vorbind, mai ai multe de invatat.

Cunoasterea oamenilor este simpla: tot ce e familiar, ce au mai vazut sau ce au trait si ei este ok – restul este privit cu suspiciune, cu temere. Cu cat intoleranta este mai mare, cu atat si probabilitatea ca universul persoanei respective sa fie extrem de limitat creste. Li se pare ca pierd controlul, ca se schimba ordinea lucrurilor si…intra in panica. Lucru valabil nu doar pentru probleme serioase, gen discriminarea pe motive de rasa, optiuni sexuale sau religioase, saracie sau alte referinte sociale, ci si in viata de zi cu zi. Sunt oameni care reactioneaza agresiv sau cu respingere la tot ce este altfel decat au invatat ei pe cele “3stradute” si “2intersectii” pe care s-au invartit toata viata. Asa se face ca poate fi o problema si sa ai un tatuaj, un piercing sau parul roz – intotdeauna se va gasi cineva care sa te judece nu numai dupa felul in care traiesti ci si dupa felul in care arati. Care se uita la tine si dau verdicte. Care arunca o privire si cred ca te cunosc dupa hainele pe care le porti.

Mentalitatile nu pot fi schimbate dupa o zi pe alta, insa a le infrunta deschis, alegand sa mergi pe drumul tau – chiar daca acesta este uneori pavat cu tot felul de observati rautacioase si stupide – inseamna un pas inainte. Totul este sa ai curajul sa fii ceea ce esti sa nu inchizi ochii la intoleranta sa schimbi ce poti schimba si sa incerci sa aduci lumini si in “casele care stau in intuneric”.

About Aly